Incă din cele mai vechi timpuri s-au tot purtat zvonuri printre oameni că prin unele locuri din munţii ce înconjoară satul Putna ar exista comori, ascunse de cine ştie cine, nedescoperite. Până după primul război mondial oamenii au tot scormonit prin văgăuni şi locuri mai dosnice, despre unele ducându-se vestea că s-ar fi găsit urme şi chiar bani de aur ascunşi de vreun haiduc, vreun hoţ sau vreun fugar care n-a mai apucat a se întoarce pierzându-şi urma prin alte locuri.Cel mai des a fost pomenit numele haiducului Darie, despre care este ştiut că l-au purtat des paşii prin locurile Putnei.
Din spusele bătrânului Mihai Caba a lui Ţâlică, auzite de la bunicul său Petre Caba a lui Bodrângă, existau pe vremuri două feluri de hoţi: hoţi care furau o singură dată în viaţa lor, când puteau da o lovitură zdravănă, pe care nu-i ştia nimeni şi nici nu-i bănuia - din aceştia au fost pe vremuri şi la Putna câţiva, pe care chiar dacă-i bănuia cineva nu-i demasca pentru că nu se legau de vreun gospodar din sat, loviturile le dădeau prin alte părţi - şi hoţi de totdeauna, care deseori băteau lăturile ca să nu fie prinşi. Haiduc în părţile noastre a fost numai Darie cu câţiva voinici în ceata lui cu care atacau, cum este ştiut, numai pe cei avuţi şi bunurile luate le împărţea celor nevoiaşi.
Pe numele haiducului Darie sunt legate multe locuri din împrejurimile Putnei. Eudochia lui Dumitru Cenuşă născută în 1892 a povestit că toate dealurile Putnei, de când ţine ea minte, au fost scormonite de oameni care n-aveau linişte nici somn, cu gândul numai la comori. Mult râvnita comoară despre care a spus şi Vasile Andrieş a lui Scridon, n. 1893, ar fi fost cea îngropată de Darie în Priluca lui Arsenie de lângă Măgura Mare. În ceata lui se spune că Darie ar fi avut şi un ţigan căruia i-a venit odată rândul să păzească comoara. Darie le punea cinstea la încercare, fiecare depunând jurământ că nu se va atinge de comoară. Ţiganul, lacom, nu s-a răbdat şi a „ciordit" ceva din comoară. Darie, observând, n-a mai stat mult pe gânduri şi i-a tăiat capul pe care 1-a aşezat pe comoară s-o păzească.
Împrejurările nu i-ar mai fi permis lui Darie a se abate pe la locul unde era comoara şi aceasta ar fi rămas neatinsă de-a lungul vremurilor. Oamenii care descopereau locul, văzând capul ţiganului şi mai târziu numai scăfârlia, fugeau cât îi ţineau picioarele zicând că-i locul dracului.
Eudochia lui Dumitru Cenuşă a mai povestit: „Bărbatul meu prin 1920, s-a dus în căutarea acelei comori, luând cu el şi un călugăr de la mănăstire să sfinţească locul. Dar se vede lucru că a călcat doar pe acel loc fără a-1 nimeri, căci noaptea i s-au arătat în vis patru draci care i-au poruncit să nu mai umble după comori. De atunci piciorul lui n-a mai călcat prin Măgura şi nici nu s-a mai gândit la comori."
Mai este cunoscută povestea lui Darie care a ajutat pe o văduvă sărmană cu copii mulţi şi care n-avea vacă. Darie i-a dat o sumă de bani şi a trimis-o în târg la Rădăuţi spunându-i să-şi cumpere cea mai furmoasă vacă şi să-i plătească vânzătorului oricât ar cere pe ea. A stat şi el pe aproape. Femeia a cumpărat vaca, a dat banii şi a plecat bucuroasă acasă. Darie, undeva la o răspântie, a ţinut calea vânzătorului luându-i toţi banii, spunându-i că a luat prea mulţi bani de la o femeie săracă.
Au fost şi cazuri când zvonurile despre comori s-au adeverit. Povesteşte Lazăr Timiş, n. 1889, că înainte de 1900 Vasile a Diliţoaiei care stătea argat la un neamţ bogat, a descoperit undeva nişte bănuţi galbeni, lucitori, pe care i-a dat stăpânului spunându-i: „Uite ce „bumbişori", am găsit, n-ar fi bine să ţintuim hamurile cailor cu ei ?" Stăpânul s-a prefăcut a nu se mira zicând ca are dreptate. L-a luat pe argat să-i arate şi lui locul unde a găsit „bumbişorii". Acolo i-a făcut drum acestuia în altă parte el rămânând să mai sape locul. Vasile l-a tot întrebat pe stăpân când ţintuieşte hamurile, dar stăpânul nu găsea niciodată timp pentru treaba asta.
sursa articol : http://obcinilebucovinei.blogspot.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu