Legendele Calcarelor de la Ampoiţa, Comuna Meteş, judeţul Alba, îi îngrozesc pe localnici:
Stâncile sunt blestemate, sustin ei.
Trei stânci “răsărite” din pământ de mii de ani au sădit frica în rândul localnicilor din Ampoiţa, judeţul Alba. Oamenii le ocolesc de când mai mulţi turişti şi chiar alpinişti profesionişti au căzut de pe ele şi au rămas invalizi sau au murit.
“Din bătrâni se ştie că stâncile astea sunt blestemate. Mulţi au murit căzând de pe ele şi alţii au rămas paralizaţi pe viaţă”, povesteşte Iacob Ivaşcu, un bătrân de 96 de ani. Mai mult, localnicii spun că înaintea producerii unei tragedie, stâncile le dau de veste. “Când urmează un incendiu sau o sinucidere, începe să curgă apă de pe calcare, iar iarna îngheaţă aşa. Am găsit mai multe plăcuţe şi vase din piatră când aram în zonă, semn că acolo au trăit de mulţi ani oameni ale căror suflete bântuie acum.Mulţi alpinişti au căzut de pe ele.
Un alt localnic, Gheorghe Mariuc (48 de ani), a vrut să escaladeze stâncile şi a căzut de la mai bine de 10 metri. “Simţeam că nu mă mai pot ţine pe picioare şi, inexplicabil, coarda de susţinere s-a desfăcut în momentul în care am căzut. E clar că sunt blestemate”, spune Gheorghe.
Animalele salbatice ocolesc de departe locul cu pricina, desi iarba care creste in preajma stincilor este de departe cea mai grasa si poate mai hranitoare din tot habitatul local. Este ca si cum ceva le-ar alarma si le-ar indeparta de stinci. Si totusi, unii dintre sateni nu au tinut cont de superstitii. Si au platit, spun ceilalti. Un exemplu este patania familiei Ursut.
Oamenii aveau doi copii, un baiat de 12 ani si o fata de 15. In fiecare dimineata copiii se duceau cu cele doua vaci sa le pasca chiar la stincile blestemate. Domnul Ursut spune ca totul a pornit de la sotia sa, care visase ca daca vor pastea vacile acolo si vor bea laptele, se vor imbogati. Doar domnul Ursut nu a baut lapte, pentru ca este alergic la acest aliment. Si este singurul supravietuitor al familiei. Baiatul nu s-a mai intors intr-o zi acasa. L-au gasit pe stinci, mort, cu o frica animalica intiparita pe chip. Avea bratele indepartate de corp intr-un unghi de 90 de grade, ca si cum ar fi fost rastignit direct pe pamint. Si ceea ce a fost de-a dreptul straniu si a alimentat legenda blestemului, a fost faptul ca, la ridicarea trupului, pe pamint a ramas intiparita urma corpului, pe o adincime de circa un centimetru.
Profesorul Mircea Timisean, de 54 de ani, care se ocupa de mai bine de 10 ani de elucidarea misterului de la Stincile Diavolului, ne spune ca moartea adolescentului a fost pusa pe seama celui ce stapineste pietrele.
Fântâna Leacului
Sătenii din satul Stârciu, din comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, spun că, în fiecare an, apa unui izvor tămăduitor iese la suprafaţă doar înainte de Rusalii, pentru a seca din nou după câteva săptămâni. Sute de oameni vin anual să vadă minunea, dar nimeni nu ştie de ce apa iese la suprafaţă doar înaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh. Bătrânii locului spun că în zona de unde ţâşneşte Fântâna Leacului ar fi existat cu sute de ani în urmă o mănăstire, iar izvorul vine ca o binecuvântare de la Dumnezeu.
Fețele bisericeşti locale nu infirma, dar nici nu confirmă efectul tămăduitor al apei. Fenomenul de la Stârciu iese din sfera experienţelor palbabile şi explicabile, si ii ajută pe oameni să- şi păstreze credinţa.
Fețele bisericeşti locale nu infirma, dar nici nu confirmă efectul tămăduitor al apei. Fenomenul de la Stârciu iese din sfera experienţelor palbabile şi explicabile, si ii ajută pe oameni să- şi păstreze credinţa.
Balta Vrajitoarelor.
Balta Vrăjitoarelor din Pădurea Boldu-Creţeasca este locul ales de vrăjitoare în noaptea de 13 spre 14 martie, când ele se adună pentru a-şi împlini ritualurile. Se crede că aici ar fi murit decapitat Vlad Ţepeş, sau că, după cutremurul din 1977, tonele de moloz descărcat în apele bălţii au dispărut fără urmă în adânc. Până de curând exista obiceiul ca femeile însărcinate, care voiau să scape de sarcină, să vină la baltă, unde, după ce intrau câteva minute în apă pierdeau imediat sarcina.
Balta are o adâncime de un metru şi jumătate şi nu îşi măreşte sau nu îşi micşorează niciodată dimensiunile, indiferent de condiţiile climatice. Nu există vietăţi în apă şi toate animalele evită acest loc.
Legendele populare româneşti vorbesc şi despre ritualuri în care se folosesc apă vie şi apă moartă. Există anumite zone din ţară unde se spune că se găsesc aceste două tipuri de apă magică.
Supararea lui Dracula Locul are o reputatie sinistra. În urma cu aproape sase veacuri, în padurea Boldu-Creteasca a fost decapitat Vlad Tepes, al carui trup se crede ca ar fi înmormântat pe insula Snagov. Dupa 1989, în apropiere de Balta Vrajitoarelor a functionat Baza de echitatie si cascadorie Dracula condusa de regretatul Stefan Brandes-Latea. Iata ce s-a întâmplat în vara anului 1995, la începutul lunii iulie. Câtiva membri ai clubului Dracula faceau repetitii pentru o filmare. În curte era un manechin care îl reprezenta pe Vlad Tepes. Lavinia, una dintre cascadori, se amuza încercând sa-i puna un coif pe cap, dar nu reusea. La un moment dat, din senin, pe o suprafata de câtiva metri patrati, a început sa… ninga abundent cu fulgi mari, ca în toiul iernii. Un operator a filmat întreaga scena. Toata lumea s-a speriat. Cum a fost posibil? Multi dintre cei prezenti au fost convinsi ca e vorba despre un fenomen “poltergeist” si ca spiritual lui Vlad Dracul s-a manifestat în acest fel pentru a-si arata nemultumirea.
Am aflat de la batrâna Marioara Nedelcu, care locuieste în apropiere, ca, în trecut, femeile stateau cu picioarele goale în apa baltii pâna li se facea rau. Asta se întâmpla fie vara, fie iarna. Asa avortau, iar unele, mai putin rezistente, chiar mureau de la complicatii. „Acolo nu-i lucru curat, maica!, spune batrâna. Stiu ca se duceau la balta, ca la doctor. Stateau cu picioarele si cu fundul în ea si pe urma se întorceau acasa si-si vedeau de treburi prin gospodarie. Auzeam apoi ca mureau sau ca le-a luat salvarea, ca zac la spital si ca au avortat…” Locuitorii din Stefanesti si Voluntari îsi amintesc ca, la un moment dat, aceste fapte au intrat în vizorul Securitatii, care a început sa supravegheze atent balta. Padurea devenise un fel de obiectiv strategic, iar soldatii primisera ordine sa alunge femeile ce se apropiau de aceste locuri. Se pare ca de aceste practici nu era straina nici prima doamna a tarii, care primea informari regulate despre ceea ce se petrece în Padurea Creteasca. Dupa cutremurul din 1977, mai multe camioane cu moloz provenit de la darâmaturi au fost descarcate în “balta vrajitoarelor”, însa totul a fost înghitit de apa, care nu putea fi asanata cu nici un chip.
( mai multe pe sursa articol : http://www.2012en.ro )
Legenda castelului din Busteni
Legenda spune ca printul Cantacuzino ar fi fost în stare sa îmbrace acoperisul castelului din Busteni în bani de aur, sa i se duca faima în strainatate. Nababul, cum i se spunea în epoca, era mostenitorul unei averi colosale, adunata de-a lungul veacurilor de urmasii unei mari familii de os domnesc. Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveste bogatia, dar si statutul politic sau social. Era un mare iubitor de arta si avea ambitia sa lase posteritatii edificii si monumente care sa-i poarte numele. Palatele trufase din Paris si Viena l-au inspirat sa construiasca în tara edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul traditiei, dar si al modernitatii. În 1900, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adaposteste acum Muzeul “George Enescu”, iar în 1911 a înaltat Castelul Zamora de la Busteni, menit sa umbreasca faima Pelesului. La putin timp, a început si constructia celui de-al treilea palat, pe domeniul familiei de la Floresti. Cantacuzino îi spunea “Micul Trianon”, iar arhitectura trebuia sa respecte liniile celebrului palat de la Versailles. Istoria a fost nedreapta cu realizarile ambitioase ale Nababului. Grigore Cantacuzino s-a stins din viata la numai doi ani dupa ce a pasit prima data pe holurile fastuoase ale castelului din Busteni. Iar proiectul lui din Floresti nu a mai fost niciodata dus la bun sfârsit. Au venit razboaiele mondiale si soldatii, nemti sau rusi, au luat din cele doua palate tot ce au putut. Din Micul Trianon au mai ramas doar ruinele triste, care amintesc totusi de frumusetea extraordinara a palatului. Iar destinul castelului din Busteni avea sa fie crunt în perioada comunista. Chiar daca palatul a supravietuit razboiului, si-a pierdut toata frumusetea si gloria în perioada “revolutiei culturale”. Mobilierul fastuos, oglinzile din argint aduse din Venetia si statuile comandate în Franta au disparut fara urma. Picturile de o certa valoare artistica, care împodobeau peretii, au fost acoperite grosolan cu un strat de vopsea verde, iar cladirea, transformata în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoza. Ca o ironie a sortii, cei mai mici copii ai lui Gheorghe Cantacuzino murisera, la vârsta frageda, de cumplita boala de plamâni, care nu avea leac pe acele vremuri. Domeniul Castelului Cantacuzino de la Busteni este unul dintre cele mai frumoase de pe Valea Prahovei. Gradina de la poalele palatului a fost amenajata cu mult bun-gust, dupa moda parcurilor din marile capitale europene. Se mai vad si azi cele trei fântâni arteziene si au ramas martori peste timp copacii aliniati de-a lungul aleilor drepte. Curioasa este grota din fata castelului, care aminteste de niste vestigii antropice. Sa fi fost doar un capriciu al Nababului sau o încercare de a da un aer boem gradinii? Misterul acestei grote, aflata lânga fântânile arteziene moderne, va ramâne, probabil, pentru totdeauna, nedescifrat. Pare sa fie un element iesit din decor, fara nicio legatura cu palatul fastuos, dar creeaza o atmosfera romantica deosebita. Putini dintre turistii care îsi fac poze în fata grotei cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Batrânii au auzit de la mosii lor ca grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea sa intre în stapânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Locul pare sa fie bântuit, iar în serile cu furtuna danseaza lumini nefiresti la intrarea grotei. Oamenii mai spun ca se aud vaiere prelungi si, uneori, se ivesc, pret de o clipa, naluci de fum printre picaturile de ploaie.
( mai multe pe sursa articol : http://www.2012en.ro )
Balta are o adâncime de un metru şi jumătate şi nu îşi măreşte sau nu îşi micşorează niciodată dimensiunile, indiferent de condiţiile climatice. Nu există vietăţi în apă şi toate animalele evită acest loc.
Legendele populare româneşti vorbesc şi despre ritualuri în care se folosesc apă vie şi apă moartă. Există anumite zone din ţară unde se spune că se găsesc aceste două tipuri de apă magică.
Supararea lui Dracula Locul are o reputatie sinistra. În urma cu aproape sase veacuri, în padurea Boldu-Creteasca a fost decapitat Vlad Tepes, al carui trup se crede ca ar fi înmormântat pe insula Snagov. Dupa 1989, în apropiere de Balta Vrajitoarelor a functionat Baza de echitatie si cascadorie Dracula condusa de regretatul Stefan Brandes-Latea. Iata ce s-a întâmplat în vara anului 1995, la începutul lunii iulie. Câtiva membri ai clubului Dracula faceau repetitii pentru o filmare. În curte era un manechin care îl reprezenta pe Vlad Tepes. Lavinia, una dintre cascadori, se amuza încercând sa-i puna un coif pe cap, dar nu reusea. La un moment dat, din senin, pe o suprafata de câtiva metri patrati, a început sa… ninga abundent cu fulgi mari, ca în toiul iernii. Un operator a filmat întreaga scena. Toata lumea s-a speriat. Cum a fost posibil? Multi dintre cei prezenti au fost convinsi ca e vorba despre un fenomen “poltergeist” si ca spiritual lui Vlad Dracul s-a manifestat în acest fel pentru a-si arata nemultumirea.
Am aflat de la batrâna Marioara Nedelcu, care locuieste în apropiere, ca, în trecut, femeile stateau cu picioarele goale în apa baltii pâna li se facea rau. Asta se întâmpla fie vara, fie iarna. Asa avortau, iar unele, mai putin rezistente, chiar mureau de la complicatii. „Acolo nu-i lucru curat, maica!, spune batrâna. Stiu ca se duceau la balta, ca la doctor. Stateau cu picioarele si cu fundul în ea si pe urma se întorceau acasa si-si vedeau de treburi prin gospodarie. Auzeam apoi ca mureau sau ca le-a luat salvarea, ca zac la spital si ca au avortat…” Locuitorii din Stefanesti si Voluntari îsi amintesc ca, la un moment dat, aceste fapte au intrat în vizorul Securitatii, care a început sa supravegheze atent balta. Padurea devenise un fel de obiectiv strategic, iar soldatii primisera ordine sa alunge femeile ce se apropiau de aceste locuri. Se pare ca de aceste practici nu era straina nici prima doamna a tarii, care primea informari regulate despre ceea ce se petrece în Padurea Creteasca. Dupa cutremurul din 1977, mai multe camioane cu moloz provenit de la darâmaturi au fost descarcate în “balta vrajitoarelor”, însa totul a fost înghitit de apa, care nu putea fi asanata cu nici un chip.
( mai multe pe sursa articol : http://www.2012en.ro )
Legenda castelului din Busteni
Legenda spune ca printul Cantacuzino ar fi fost în stare sa îmbrace acoperisul castelului din Busteni în bani de aur, sa i se duca faima în strainatate. Nababul, cum i se spunea în epoca, era mostenitorul unei averi colosale, adunata de-a lungul veacurilor de urmasii unei mari familii de os domnesc. Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveste bogatia, dar si statutul politic sau social. Era un mare iubitor de arta si avea ambitia sa lase posteritatii edificii si monumente care sa-i poarte numele. Palatele trufase din Paris si Viena l-au inspirat sa construiasca în tara edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul traditiei, dar si al modernitatii. În 1900, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adaposteste acum Muzeul “George Enescu”, iar în 1911 a înaltat Castelul Zamora de la Busteni, menit sa umbreasca faima Pelesului. La putin timp, a început si constructia celui de-al treilea palat, pe domeniul familiei de la Floresti. Cantacuzino îi spunea “Micul Trianon”, iar arhitectura trebuia sa respecte liniile celebrului palat de la Versailles. Istoria a fost nedreapta cu realizarile ambitioase ale Nababului. Grigore Cantacuzino s-a stins din viata la numai doi ani dupa ce a pasit prima data pe holurile fastuoase ale castelului din Busteni. Iar proiectul lui din Floresti nu a mai fost niciodata dus la bun sfârsit. Au venit razboaiele mondiale si soldatii, nemti sau rusi, au luat din cele doua palate tot ce au putut. Din Micul Trianon au mai ramas doar ruinele triste, care amintesc totusi de frumusetea extraordinara a palatului. Iar destinul castelului din Busteni avea sa fie crunt în perioada comunista. Chiar daca palatul a supravietuit razboiului, si-a pierdut toata frumusetea si gloria în perioada “revolutiei culturale”. Mobilierul fastuos, oglinzile din argint aduse din Venetia si statuile comandate în Franta au disparut fara urma. Picturile de o certa valoare artistica, care împodobeau peretii, au fost acoperite grosolan cu un strat de vopsea verde, iar cladirea, transformata în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoza. Ca o ironie a sortii, cei mai mici copii ai lui Gheorghe Cantacuzino murisera, la vârsta frageda, de cumplita boala de plamâni, care nu avea leac pe acele vremuri. Domeniul Castelului Cantacuzino de la Busteni este unul dintre cele mai frumoase de pe Valea Prahovei. Gradina de la poalele palatului a fost amenajata cu mult bun-gust, dupa moda parcurilor din marile capitale europene. Se mai vad si azi cele trei fântâni arteziene si au ramas martori peste timp copacii aliniati de-a lungul aleilor drepte. Curioasa este grota din fata castelului, care aminteste de niste vestigii antropice. Sa fi fost doar un capriciu al Nababului sau o încercare de a da un aer boem gradinii? Misterul acestei grote, aflata lânga fântânile arteziene moderne, va ramâne, probabil, pentru totdeauna, nedescifrat. Pare sa fie un element iesit din decor, fara nicio legatura cu palatul fastuos, dar creeaza o atmosfera romantica deosebita. Putini dintre turistii care îsi fac poze în fata grotei cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Batrânii au auzit de la mosii lor ca grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea sa intre în stapânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Locul pare sa fie bântuit, iar în serile cu furtuna danseaza lumini nefiresti la intrarea grotei. Oamenii mai spun ca se aud vaiere prelungi si, uneori, se ivesc, pret de o clipa, naluci de fum printre picaturile de ploaie.
( mai multe pe sursa articol : http://www.2012en.ro )
Duhurile rele de pe Lacul Dumbrăviţa
În Lacul Dumbrăviţa din judeţul Braşov, supranumit “Lacul ucigaş” sau “Lacul morţii”, mulţi şi-au găsit sfârşitul de-a lungul timpului. Deşi scăldatul în lac a fost interzis, el tot reuşeşte să îşi ia tributul.
Localnicii vorbesc despre blestemul duhurilor rele ale apelor, care ieşeau chiar pe mal. Martori oculari au declarat că ar fi văzut femeile înecate pe vremuri cum îşi întindeau rufele la uscat şi bărbaţii înecaţi cum îşi spălau caii.
Aceste duhuri ar avea puterile sporite pe timp de Lună nouă, sau exact la ora la care bieţii oameni s-au înecat. Ele fac mare zarvă, pentru a atrage atenţia trecătorilor, pe care vor apoi să îi facă să se înece.
Se mai spune că aceste duhuri preferă copiii, suflete pure, pe care încearcă să îi înece, să îi crească apoi în lumea duhurilor.
Localnicii vorbesc despre blestemul duhurilor rele ale apelor, care ieşeau chiar pe mal. Martori oculari au declarat că ar fi văzut femeile înecate pe vremuri cum îşi întindeau rufele la uscat şi bărbaţii înecaţi cum îşi spălau caii.
Aceste duhuri ar avea puterile sporite pe timp de Lună nouă, sau exact la ora la care bieţii oameni s-au înecat. Ele fac mare zarvă, pentru a atrage atenţia trecătorilor, pe care vor apoi să îi facă să se înece.
Se mai spune că aceste duhuri preferă copiii, suflete pure, pe care încearcă să îi înece, să îi crească apoi în lumea duhurilor.
Cerul de la Bozioru, Buzău
Cerul din localitatea Bozioru, din judeţul Buzău a pus de multe ori pe gânduri lumea ştiinţifică. Dacă în alte părţi ale lumii un cer senin are o claritate de 6.000 de grade Kelvin, în comuna Bozioru cerul are sclipiri de 23.000 grade Kelvin, ceea ce îţi dă senzaţia că priveşti printr-un telescop.
Mulţi vizitatori au povestit experienţe asemănătoare hipnozei, iar zona este plină de legende supranaturale, cu răpiri de extratereştri, sau sincope temporale şi defectarea aparaturii electronice.
În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Aceştia nu conştientizau puterile lor deosebite, participând la teste ca şi când ar fi fost jocuri normale. Erau împărţiţi pe grupe, aşezaţi pe anumite culmi şi li se spunea să transmită prin puterea gândului, de la o grupa la alta, diferite informaţii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acurateţe când cerul ajungea la intensitatea maximă. În plus, ei au indicat cu precizie, tot prin percepţie extrasenzorială, locuri unde se află vestigii antice, fapt care i-a uimit pe arheologii chemaţi să asiste la experiment.
Mulţi vizitatori au povestit experienţe asemănătoare hipnozei, iar zona este plină de legende supranaturale, cu răpiri de extratereştri, sau sincope temporale şi defectarea aparaturii electronice.
În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinile extrasenzoriale. Aceştia nu conştientizau puterile lor deosebite, participând la teste ca şi când ar fi fost jocuri normale. Erau împărţiţi pe grupe, aşezaţi pe anumite culmi şi li se spunea să transmită prin puterea gândului, de la o grupa la alta, diferite informaţii. Aceste transmisii telepatice aveau o mare acurateţe când cerul ajungea la intensitatea maximă. În plus, ei au indicat cu precizie, tot prin percepţie extrasenzorială, locuri unde se află vestigii antice, fapt care i-a uimit pe arheologii chemaţi să asiste la experiment.
Lacul de la Ciotul Paltinului
La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii: Lacul de la Ciotul Paltinului. Iarba care creşte pe marginea lacului e mai mare decât în alte părţi pentru că, spun bătrânii, ar fi dansat ielele pe ea. Şi, deşi pe toată suprafaţa apei nu se vede nici măcar un val, în mijlocul lacului bărcile sunt cuprinse de un fel de vârtej invizibil şi trase în adânc ca de o mana nevazută.
Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: “Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”.
Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul.
Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: “Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”.
Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul.
Blestemul Spitalului Brâncovenesc
La 28 august 1835, Safta Brâncoveanu, fiica Marelui Ban Tudorache Balş şi soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, a semnat contractul de construire a unui spital lângă Biserica Brâncovenească din Capitală. La 14 octombrie 1838, Spitalul Brâncovenesc a fost deschis bolnavilor. Pentru a marca această ctitorie, Safta a comandat o construcţie în marmură, pe care a montat- o pe frontispiciul bisericii. Printre altele, semnul conţinea şi un blestem la adresa celui ce ar îndrăzni să se atingă de construcţie.
Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984 cu blestemul. Inscripţia, care se află acum în curtea Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti, conţine la final un blestem care cere Divinităţii ca acela care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. În 1989, Ceauşescu a fost împuşcat de cei de un neam cu el chiar de Crăciun.
Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984 cu blestemul. Inscripţia, care se află acum în curtea Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti, conţine la final un blestem care cere Divinităţii ca acela care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. În 1989, Ceauşescu a fost împuşcat de cei de un neam cu el chiar de Crăciun.
Citeste si ...
Citeste mai multe pe sursa articol:
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu