Ultimele Știri :
latest

728x90

468x60

Peste 500 de conducători auto sancționati în ultima lună pentru oprirea în zone cu accesul interzis, în zona centrală a orasului


In ultima luna in urma controalelor efectuate în zona centrală a municipiului de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră, au fost sancționati un  număr de 529 de conducători auto deoarece au încălcat prevederile OUG 195/2002 referitoare la oprirea, staționarea sau pătrunderea în zone cu accesul interzis, în zona centrală a municipiului. Cele mai multe amenzi au fosta date in numar de 452  pentru oprire sau staționare, iar 77 pentru pătrunderea în zone cu accesul interzis. 

Printre cei sancționați se află și conducătorul unui autoturism marca BMW care a fost surprins zilele trecute în mai multe fotografii de un timișorean staționând în zona Piața Sfântul Gheorghe. Este vorba despre un conducător auto în vârstă de 29 de ani, din Timișoara, care a fost sancționat cu amendă de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis, deoarece a staționat în zona restricționată prin indicatoare rutiere. 

Poliția Locală Timișoara face apel către cetățeni să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în cazul în care constată astfel de încălcări ale legii, deoarece numai în acest fel parteneriatul cu societatea civilă devine funcțional, iar postarea unor astfel de fotografii pe diverse rețele de socializare nu atrage după sine luarea măsurilor legale cât mai rapid posibil. Polițiștii locali acționează permanent în zona centrală a municipiului, dar sprijinul populației este binevenit atunci când sunt observate situații care contravin normelor legale. Reamintim că sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 se ridică de la 290 la 725 lei cu 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, oprire respectiv staționare au transmis reprezentantii Politie Locale Timisoara

sursa foto © politia locala timisoara
« PREV
NEXT »

Un comentariu

  1. Buna ziua, prietenii mei sunt Camila Rodela si sunt din Michigan, United State. Sunt aici pentru a depune mărturie despre lucrările bune ale lui DR.OGAGA ​​KUNTA în viața mea. Soțul meu și cu mine am fost căsătoriți timp de 27 de ani cu doi copii. acum doi ani totul a ajuns la capăt. Am vrut soțul meu înapoi și l-am rugat, dar nu a ascultat niciodată, așa că am dat peste câteva mărturii despre această vrăjitoare particulară. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că restaurează uterul și vindecând cancerul și alte boli, unii mărturisind că poate vrăji pentru a opri divorțul și vraja pentru a obține o slujbă bine plătită. Este uimitor, am dat peste o mărturie specială, era despre o femeie numită Vera, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex și, la sfârșitul mărturiei sale, și-a abandonat e-mailul. După ce am citit toate acestea, am decis să-i încerce. L-am contactat prin e-mail și mi-a explicat problema mea. Și mi-a spus ce trebuie să fac, am făcut-o și soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și am fost și mai fericiți decât oricând. Ești un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că e un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și sunteți în căutarea unei vrăji adevărate și autentice, Încearcă-l oricând, este răspunsul la problemele tale. Puteți să-l contactați prin e-mail: ogagakunta@gmail.com și să vă rezolvați problemele ca mine. El poate rezolva următoarele probleme și multe altele.
    (1) DACĂ VREAȚI EX-BACK
    (2) VREAȚI SĂ CONVENȚI SOSIUNEA DUMNEAVOASTRĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA DIVORȚIEI
    (3) VĂ RUGĂM SĂ VĂ PROMOVAȚI ÎN OFICIUL DVS.
    (4) VREI BĂRBAȚI BĂRBAȚI ȘI FEMEILE CARE VOR VĂ CĂUTĂ ATRACTIVĂ
    (5) DACĂ DORIȚI SĂ CONCEPTĂ UN COPIL
    (6) VREI DUMNEAVOASTRĂ
    (7) VEI DUMNEAVOASTRUL DUMNEAVOASTRĂ PENTRU AI IUBI DOAR PENTRU VESTUL VIEȚII LUI
    (8) Aveți nevoie de SPELL buna LUCK
    (9) Aveți nevoie de un SPOT LOTTERY
    (10) Aveți nevoie de un loc de muncă
     ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere