728x90

468x60

 Migranti din Irak depistati de politisti în Piața Victoriei din Timisoara

Migranti din Irak depistati de politisti în Piața Victoriei din Timisoara

© politia locala tm
In cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, în Piața Victoriei, polițiștii locali aflați în patrulare,au observat doi bărbați care aveau bagaje la ei,plimbându-se în zona Operei Naționale.
Deoarece păreau a fi migranți, polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, cei în cauză neavând însă documente asupra lor. Din declarațiile celor doi s-a stabilit că sunt din Irak, au 24 și 17 ani și ar fi intrat ilegal în țara noastră. Persoanele în cauză au fost predate polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Peste 200 de migranți au fost depistați de polițiștii locali pe străzile orașului anul acesta.

« PREV
NEXT »

Niciun comentariu