728x90

468x60

Cafe 21 - Orașul: Spațiul public și interesele private.

Asociația Timișoara - Capitală Culturală Europeană continuă seria întâlnirilor Café 21 cu un nou eveniment, care va avea loc în data de 20 iunie 2017, între orele 19:00 – 22:00, la cafeneaua D`Arc (în curtea interioară), str. P-ța Unirii, nr.5, iar tema discuției este: Orașul: Spațiul public și interesele private.
Vor participa, în calitate de invitați: Simina Cuc, arhitect și membru al Ordinului Arhitecților din România (O.A.R.) și Samu Szemerey, arhitect și urbanist, membru fondator și curator în cadrul Centrului Ungar de Arhitectură Contemporană KÉK din Budapesta.Gazde și moderatori ai evenimentului din partea Asociației Timișoara-Capitală Culturală Europeană sunt Simona Neumann – director executiv și Chris Torch – director artistic.Pauzele vor fi asigurate de muzica formației: Vera & Friends.
Seria dezbaterilor publice Café 21 face parte din etapa de StartUp a strategiei de implementare a Programului cultural TM2021 și constă în șase întâlniri itinerante, în diferite locații din oraș, unde locuitorii Timișoarei își pot exprima opiniile asupra unor teme de interes pentru comunitate, într-un cadru relaxat, informal, în calitate de cetățeni europeni activi, conectați la lume și implicați în viața comunității.
« PREV
NEXT »

Niciun comentariu