
Spre exemplu, în numai două ore au fost aplicate un număr de 32 de colante autoadezive pe parbrizele autovehiculelor depistate oprite sau staționate intrând sub incidența indicatorului care restricționează acest lucru, conducătorii auto ai acestora urmând a se prezenta pentru aplicarea măsurilor de sancționare, iar alți 21 de conducători auto care s-au prezentat la fața locului au fost deja sancționați. Sancțiunile pentru astfel încălcări ale legislației se încadrează între 290 lei și 725 lei, și 2 sau 3 puncte penalizare la permis în funcție de fapta comisă, respectiv oprire, staționare, conform OUG 195/2002. Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația deoarece prin faptele lor nu numai că se pot alege cu sancțiuni, dar pun în dificultate și activitatea celor care fac tot posibilul pentru a salva vieți omenești.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu