Este cu adevărat extraordinar cum o lucrare, o compoziţie incidentală, destinată unei situaţii cât de cât interesante, dar nu deosebite, poate deveni o mică capodoperă. Este situaţia Valsului trist al lui Sibelius. În 1902 el se întoarce la Helsinki pentru a compune muzica de scenă la piesa Kuolema (Moartea). În partitură se află acest vals. Mama personajului principal se afla în patul de moarte şi îi povesteşte fiului că a visat că se află la un bal. În timp ce fiul adoarme, neprietena omului apare să-şi ia victima. Mama, în delirul final o confundă cu fostul soţ. Se prinde într-un vals după care împreună dispar în tenebrele întunericului. Această piesă simplă, fără o valoare deosebită a prins extraordinar la public. Ea nu a trecut fără urmări pentru compozitor. A avut darul să atragă atenţia tuturor asupra sa. Aceasta l-a încurajat să mai compună şi imediat a conceput celebrul concert pentru vioară, iubit atât de mult de publicul timişorean. În completare doresc să amintesc un exemplu asemănător. Este vorba despre muzica de film a lui Ennio Morricone, care merge direct la suflet şi pe care o fluieri imediat după vizionarea filmului. Este de o simplitate extraordinară, dar născută din talent. De altfel Morricone a primit premiul „Oscar” pentru întreaga activitate de compozitor de muzică de filme, ceea ce înseamnă o distincţie importantă.
Saint-Saëns a fost unul dintre cei mai mari pianişti şi organişti de la sfârşitul secolului XIX. Întreaga sa carieră de interpret, muzicolog şi mai ales compozitor, îl plasează ca figură importantă în istoria culturii franceze moderne. Din cele cinci concerte pentru pian, al doilea este cel mai cunoscut şi îndrăgit. Scris în manieră romantică, el conţine teme melodioase şi expresive, pline de spiritualitate. Partitura pianului este plină de forţă şi de pasaje briliante de virtuozitate, dovadă a faptului că Saint-Saëns cunoştea resursele expresive şi posibilităţile tehnice ale pianului. În 1868, imediat după ce l-a compus, s-a grăbit să-l cânte în premieră, probabil din dorinţa de a epata publicul cu noua sa compoziţie. În concertul de vineri, concertul va fi interpretat de pianistul Sorin Petrescu.
La finele anului 1786 s-a născut simfonia lui Mozart cu numărul 38. În ianuarie, anul următor a prezentat-o la Praga, cu ocazia primei sale vizite în această capitală a Boemiei de atunci. De aici vine şi numele de Simfonia Praga. De fapt ar trebui să fie simfonia nr. 37, pentru că muzicologii au descoperit că aceea cu acest număr nu-i aparţine lui Mozart, ci lui Michael Haydn, care ar fi împrumutat de la Mozart doar partea lentă. Pe vremea compunerii simfoniei „Praga”, oraşul avea o orchestră de suflători foarte bună, cunoscută în Europa.
Faptul că partitura simfoniei conţine destul de mulţi suflători presupune că Mozart ar fi avut în minte cu premeditare să se folosească de orchestra din Praga pentru premieră. Simfonia ne dezvăluie deschiderea unui nou orizont în simfonismul mozartian, manifestat plenar în următoarele trei simfonii, ultimele. Deşi îi lipseşte obişnuitul menuet, să remarcăm introducerea lentă din prima parte, una dintre cele mai expresive dintre introducerile simfoniilor sale. La fel, partea a doua este o pagină remarcabilă prin lirism şi emoţiile pe care le degajă. Dirijorul concertul din sala Capitol va fi maestrul Mihnea Ignat.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu