Aşa cum a fost prevăzut încă de anul trecut, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat creşteri ale traficului aerian, în privinţa numărului de pasageri, al zborurilor, cât şi al traficului de mărfuri.
Comparativ cu anul precedent, în perioada ianuarie – mai, Aeroportul Timişoara a înregistrat, o creştere a numărului de pasageri cu 9%. Astfel, dacă în perioada ianuarie - mai 2015, a călătorit de pe aeroportul din Timişoara un număr de 347.439 de pasageri, în aceeaşi perioadă a anului 2016 a fost înregistrat un număr de 376.997 pasageri.
O creştere însemnată înregistrează şi numărul zborurilor efectuate în aceeaşi perioada la care facem referire. Dacă în primele 5 luni ale anului 2015, un număr de 4.457 de aeronave au aterizat sau decolat de la Timişoara, în 2016, numărul acestora a crescut cu 11%, înregistrându-se un număr de 4.925 zboruri.
Datele statistice pe companiile aeriene a ratei de creştere a numărului de pasageri îmbarcaţi/debarcaţi pe Aeroportul Traian Vuia – Timişoara arată următoarele rezultate: compania aeriană Wizz Air a înregistrat în primele 5 luni ale anului 2016 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent o rată de creştere de 11%, compania aeriană Tarom a înregistrat o rată de creştere de 10%, iar compania aeriană Lufthansa a înregistrat o uşoară scădere de 1%.
În perioada ianuarie - mai 2016, destinaţiile preferate ale pasagerilor au fost Bucureşti, Munchen şi Londra, reprezentând din volumul total de pasageri ai aeroportului 18,47%, 17,42% şi 11,11%.
Traficul de marfă a înregistrat o creştere de 63%, respectiv de la 947 tone în ianuarie - mai 2015 la 1.544 tone în primele cinci luni ale anului în curs.
„Avem convingerea că rata de creştere a traficului aerian se va menţine pe tot parcursul anului 2016, atât datorită zborurilor charter de vacanţă cât şi datorită începerii operării zborurilor companiilor aeriene Ryan Air şi Blue Air, din 1 septembrie, respectiv 1 octombrie 2016.” , a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dan Idolu.
Home
traian vuia
Trafic în creştere la Aeroportul Internaţional Timişoara (ianuarie - mai 2016)
Trafic în creştere la Aeroportul Internaţional Timişoara (ianuarie - mai 2016)
Informatia Timisoarei
-
iulie 01, 2016
Edit this post
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu